Data publicării:
Coronavirusul în România. Monica Anisie, ministrul Educației, a SUSPENDAT olimpiadele școlare
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a convocat o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ.
De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând situația.
Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educației și cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.
În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.
Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării.
Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată, se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.
Menționăm că suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News