Coronavirus. Franța prelungește starea de urgență sanitară
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Parlamentul francez  a dat votul definitiv pe legea care prelungeşte starea de urgenţă sanitară până pe 16 februarie  2021. 

Franţa este până pe 16 februarie în stare de urgenţă sanitară, după care  va fi urmată, până la 1 aprilie, de o perioadă de tranziţie, în care continuă să fie urmărită evoluţia epidemiei şi menţinute unele măsuri – a decis majoritatea deputaţilor, după dezbateri aprinse.

Legea îi dă putere guvernului ca, prin ordonanţe şi decrete, să ia decizii de gestionare a crizei sanitare, mergând de la impunerea unor restricţii, care limitează anumite drepturi cetăţeneşti, şi până la rechiziţionarea de bunuri materiale necesare pentru a face faţă situaţiei.

Toate cele 3 grupuri ale partidelor din opoziţia de stânga s-au unit pentru a reclama această lege la Consiliul Constituţional, considerând că ea aduce grave atingeri libertăţilor fundamentale garantate de constituţia ţării, fără să ducă la combaterea epidemiei.

Pentru a justifica extinderea acestui regim excepțional, guvernul a arătat că situația sanitară provocată de al doilea val epidemic este „foarte îngrijorătoare”.

Franţa a anunţat la sfărșitul săptămânii  40.169 de decese asociate bolii covid, înregistrate din primăvară şi până acum. În prezent, peste 4.000 de pacienţi cu coronavirus se află  la reanimare, ceea ce pune o presiune enormă pe sistemul public de sănătate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel