Copiii care dorm în pat cu părinții prezintă un risc mai mare de moarte subită
Cel mai mare studiu realizat pe această temă, a cuprins 1.472 de cazuri de sindrom al morţii subite la sugari, scrie Potrivit profesorului Bob Carpenter, din cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine, anual, numai în Marea Britanie sunt înregistrate 300 de cazuri ale sindromului de moarte subită. Dacă părinţii ar asculta sfatul specialiştilor, cercetătorul estimează că 40% dintre aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi.
Cercetarea a scos la iveală că în 22% dintre cazuri, copilul a decedat în timp ce dormea alături de unul sau ambii părinţi.
În studiu, s-a mai constatat şi că riscul de apariţie a sindromului scade odată ce bebeluşul înaintează în vârstă. Dacă unul sau ambii părinţi sunt fumători sau dacă mama consumă alcool ori droguri după naştere, riscul ca bebeluşul să se confrunte cu sindromul creşte semnificativ.
Este posibil ca în cele mai multe cazuri, de vină să fie sufocarea accidentală, mai ales atunci când este vorba despre bebeluşi cu vârsta mai mică de 3 luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News