Astfel, ieri (miercuri), în intervalul orar 18,00-19,00, în vârf de consum, la nivel național s-au utilizat 9.484 de MW de energie electrică. Un astfel de nivel nu a mai fost atins din 1 februarie 2012, când, în același interval orar, consumul a fost de 9.487 de MW.
"Se pare vorbim de recorduri în aceste zile, în condițiile în care, într-o zi de iarnă normală, consumul este de maximum 9.000 de MW. Pentru această seară, ne așteptăm din nou la un nou vârf de consum foarte mare", a declarat, pentru Agerpres, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Național.
El a precizat că au fost pornite grupuri suplimentare de producere a energiei electrice pe cărbune și păcură, pentru acoperirea cererii.
"Nu au fost pornite toate grupurile de rezervă, încă avem capacități pe care le putem porni în cazul în care este nevoie", a mai spus Lohan.
La nivelul întregii zile de miercuri, 20 ianuarie 2016, consumul mediu a fost de 8.287 MW, cu 7,8% mai mare decât în aceeași zi a anului trecut. Cărbunele a fost principala resursă a zilei: 3.214 MW, urmat de energia hidro (2.203 MW), hidrocarburi (2.184 MW), nuclear (1.383), eoliene (139 MW), biocombustibili (51 MW) și fotovoltaice (43 MW).
Joi, la ora 12.00, consumul la nivel național era 9.018 MW, iar producția ajungea la 10.301 MW, diferența fiind reprezentată de exporturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm