Amenda a fost aplicată în acţiunile desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute de poliţiştii locali din Constanţa, aceştia constatând în ultimele două zile 248 de contravenţii, soldate cu aplicarea de sancţiuni în valoare totală de peste 57.000 lei de 'Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa au depistat un conducător auto din municipiul Bucureşti care a intrat cu maşina pe plajă în zona 3 Papuci.
80 de amenzi pentru diverse contravenții
Persoana în cauză, în vârsta de 44 de ani, a fost amendată contravenţional cu suma de 10.000 de lei, sancţiunea fiind acordată pentru încălcarea OUG Nr. 19/2006, care prevede interzicerea circulaţiei sau staţionării autovehiculelor pe plajă, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor', reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa. Conform sursei menţionate, cele mai multe amenzi, circa 80, au fost date persoanelor ce nu deţineau bilete de călătorie valabile pe mijloacele de transport în comun şi celor depistate că beau alcool în alte locuri publice decât cele permise de lege. 'Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea de drept a constănţenilor, Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa solicită cetăţenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate', se menţionează în comunicatul Poliţiei Locale Constanţa.
VEZI ȘI:
CNA, nouă amendă pentru Realitatea TV
Mesaj de la Casa Albă: Maduro ar putea avea soarta lui Ceaușescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol