Consilier al lui Ponta contestă suspendarea lui Băsescu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
crin frunda
crin frunda
Consilierul premierului Ponta pe probleme juridice și minorități, Gyorgy Frunda, opinează că propunerea de suspendare a lui Traian Băsescu nu este "o idee înțeleaptă" și îi va aduce beneficii electorale președintelui.

"Părerea mea, personală, analitică, este că nu e bine, pentru că îl victimizează pe Băsescu şi aduce voturi pe plaja lui electorală, pentru persoana pe care o susţine. Normal ar fi să-l lase în pace, că mai sunt trei luni şi i se termină mandatul şi iese din viaţa politică. Sunt prieten cu Tăriceanu, de multe ori face lucruri bune, dar aceasta nu cred că e o idee înţeleaptă. Deci, ar trebui să îl lase în pace pe Băsescu. Nu ştiu cum ar vota parlamentarii UDMR la propunerea de suspendare", a arătat Frunda, pentru Mediafax.

UDMR a anunțat că nu susține inițiativa privind o a treia suspendare a președintelui.

"Noi am aflat din presă despre această initiațivă, nimeni nu ne-a căutat și nimeni nu ne-a cerut sprijinul. Credem că este o inițiativă care nu are absolut niciun sens și nu putem să susținem acest lucru. Este foarte clar, este parte a campaniei electorale. Noi avem un candidat în această campanie și nu vrem să învingem niciun alt candidat. Candidatul nostru vrem să fie vocea comunității maghiare, noi vom vorbi despre problemele și așteptările comunității maghiare și nu vom intra în jocuri politice inutile, de acest gen", a declarat secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.

Cristoiu: Suspendarea lui Băsescu are trei câștigători

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel