Comitetul Director al Federației „Solidaritatea Sanitară” a inițiat procedura declanșării manifestațiilor de protest ce pot merge până la greva generală, solicitând respectarea angajamentelor asumate în regim de urgență, luând act de conținutul proiectului de OUG privind salarizarea unitară, care prevede în Anexa nr. III scăderi ale salariilor din grilă, pentru angajații din Sănătate, și cu cca. 60% pentru anumite categorii.
Având în vedere numeroasele anomalii pe care le conține acest proiect de lege, FSSR consideră că proiectul de lege este o dovadă de neprofesionalism, determinată în special de absența consultării experților în salarizare. Două din numeroasele exemple în acest sens sunt relevante: medici din spitalele publice salarizați sub nivelul medicilor veterinari și scăderea salariilor din grila asistentelor medicale, în medie, cu cca. 50%.
Ținând cont de gradul de nemulțumire al salariaților cumulat cu posibilitatea implicării în acțiunile de protest a organizațiilor sindicale reprezentative, federația consideră că adoptarea actului normativ în forma actuală obligă la declanșarea protestelor pentru apărarea intereselor salariaților, culminând cu greva generală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă