Data publicării:

Condamnat la moarte în Teheran pentru că a trecut la creştinism, un iranian cere azil României

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
centru
centru

Habib Bastam, un iranian refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări, însă cererea i-a fost respinsă, migrantul adresându-se mai multor instituţii ale statului român, între care şi Ministerul Afacerilor de Externe.

Acuzaţia de apostazie (adică renunţarea publică la o anumită credinţă religioasă; renegarea unei doctrine sau concepţii) adusă lui Habib Bastam "se fundamentează pe faptul că acesta s-a născut din părinţi musulmani, iar la vârsta maturităţii a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi să declare verbal şi prin fapte renunţarea de Islam, ocupându-se totodată de organizarea de întruniri evanghelice, chemând şi pe alţii să îmbrăţişeze creştinismul, formând o biserică în casă, desfăşurând ceremonii de botez, predicându-şi credinţa în creştinism în faţa adunării formate din vecini de-ai săi şi negând preceptele islamice", potrivit hotărârii prin care a fost condamnat la moarte, scrie Mediafax.

"Date fiind cele de mai sus, după analizara dosarului, a declaraţiilor procurorului şi a vecinilor care au depus mărturie, precum şi a rapoartelor întocmite de organele de judecată a investigaţiilor şi interogatoriilor desfăşurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apăra pe parcursul investigării dosarului, instanţa consideră vinovăţia acuzatului ca fiind evidentă. Pe baza decretului adoptat în unanimitate de experţii în jurisprudenţă islamică, a art. 3 din Codul de Procedură al Tribunalelor Generale şi Revoluţionare, a art. 205 din Legea Sancţiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini şi Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani şi a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotărârea este emisă în absenţa acuzatului şi poate fi reanalizată de Curtea Supremă în termen de douăzeci de zile de la data comunicării", se arată în hotărârea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusă la dosarul lui Habib Bastam.

Cazul lui Habin Bastam se află şi în atenţia Oficiului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam - cetăţean britanic de origine iraniană, şi el condamnat, în lipsă, pentru apostazie în Iran.

Assadollah Masoud Bastam a venit în Romania şi s-a adresat mai multor instituţii pentru protecţia drepturilor omului, inclusiv Reprezentanţei Comisiei Europene şi Parlamentului, cerând sprijin pentru salvarea vieţii fratelui său, Habib Bastam, în vârstă de 29 de ani, "refugiat în România din cauza persecuţiilor politice şi religioase la care a fost supus în ţara sa natală, Iran".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel