Comisia pentru drepturile omului respinge înlocuirea termenului "rom" cu "ţigan"
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
tigani la paris
tigani la paris

Deputaţii din Comisia pentru drepturile omului au respins, marţi, proiectul de lege iniţiat de Silviu Prigoană (PDL) care prevedea folosirea termenului de "ţigan" în documentele oficiale ale României.

Decizia de respingere a proiectului de lege a fost luată cu 6 voturi "pentru" şi o abţinere, aparţinând deputatului Tudor Ciuhodaru (PC), informează Mediafax.

De la şedinţă a lipsit iniţiatorul proiectului de lege, Silviu Prigoană.

În cursul dezbaterilor, preşedintele comisiei, Nicolae Păun, reprezentantul Partidei Romilor "Pro-Europa", a declarat că "în DEX cuvântul «ţigan» este explicat ca fiind un cuvânt peiorativ".

"Cuvântul ţigan se foloseşte ca un exemplu negativ. Şi în familie şi la grădiniţă se spune «Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigan», «Te porţi ca ţiganul, mănânci ca ţiganul, miroşi ca ţiganul». O minoritate are dreptul să se autodefinească şi să ia denumirea, pe care o înţelege ca atare, ori limba vorbită de romi este limba romani", a spus Nicolae Păun.

El a arătat că există din păcate o serie de confuzii create de cuvântul "rom".

"Şi poporul italian are o problemă cu oraşul Roma. Roma nu este oraşul romilor. Şi mai sunt şi alte confuzii: Tarom, Petrom etc.", a adăugat Păun.

Deputatul a precizat că se gândise să vină cu o variantă care să nu mai genereze confuzii, iar romii să se numească "indiromi". "Nu cred că aş mai avea probleme nici cu populaţia majoritară, nici cu cea minoritară", a adăugat Nicolae Păun.

Păun a susţinut că nu se poate modifica un Tratat internaţional cu o lege internă şi a apreciat că proiectul de lege al lui Silviu Prigoană "nu este altceva decât o ieşire la rampă" a iniţiatorului şi "un subiect dat presei".

Mai mult, Nicolae Păun a arătat că Parlamentul a votat de curând o lege privind sărbătorirea zilei pentru dezrobirea romilor. "Şi domnul Silviu Prigoană a votat pentru dezrobirea romilor şi nu a ţiganilor. (...) Dacă noi am merge şi am rezolva această problemă de confuzie şi am lua o altă denumire, atunci cetăţenii români din Europa nu ar mai fi făcuţi ţigani? Să admitem că noi ne-am numi extratereştri, că venim de pe altă planetă, atunci Occidentul nu ar mai jigni cetăţenii români? Occidentul s-a obişnuit să umilească poporul român", a menţionat Păun.

Deputatul PC Sergiu Andon a precizat că nu se poate printr-o lege să se introducă sau să se scoată cuvinte. "Nu prin lege se introduc sau se scot cuvinte", a spus Andon, arătând că a existat în istorie doar un exemplu de acest gen, în timpul regimului Ceauşescu, când a fost dat un Decret privind obligativitatea cuvântului "tovarăş".

Marius Dugulescu (PDL) a susţinut că este nefericită situaţia în care se face confuzie între romi şi români, dar a apreciat că termenul de ţigan este peiorativ. "Termenul de ţigan este peiorativ, este în bătaie de joc, îl folosim şi noi românii când vrem să jignim", a adăugat Dugulescu.

Proiectul de lege, respins de Comisia pentru drepturile omului, primise aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, Consiliului de Combatere a Discriminării, Departamentului de Relaţii Interetnice a Guvernului.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi urmează să fie analizată de plenul Camerei Deputaţilor, care este forul legislativ decizional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel