Data publicării:
Comisia de la Veneţia, delegaţie în România. Toader, mesaj
Comisia de la Veneţia trimite delegaţie în România. Programul include și discuții cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.
O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine, luni, la Bucureşti într-o vizită de două zile, având ca temă modificările la legile Justiţiei. Programul delegaţiei include întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, şi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, DNA, Parchetului General, CSM, ÎCCJ.
Reacția lui Toader
"Fac parte din Comisia de la Veneția din mai 2004. Voi discuta nu în calitate de membru al Comisiei, ci de ministru al Justiției. Luni, la ora 8.00, vom avea prima întrevedere la Ministerul Justiției. Vizita este coordonată de Ministerul Afacerilor Externe. Dânșii vor avea întrevederi cu multe autorități implicate din sistemul judiciar. Vom discuta despre subiecte actuale, legile Justiției, coduri penale, eventual alte întrebări", a declarat Tudorel Toader.
Vezi și: Viorica Dăncilă, anunț despre taxe și impozite în ședința de Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News