Lovitură traficului ilegal: comerțul cu fildeș, interzis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Lovitură traficului ilegal: comerțul cu fildeș, interzis
Lovitură traficului ilegal: comerțul cu fildeș, interzis
Comerţul cu fildeş va fi interzis în Olanda în 2019, este anunțul făcut cu ocazia prezentării rezultatelor unei importante operaţiuni desfăşurate împotriva traficului cu specii de animale şi vegetale pe cale de dispariţie.

Actuala lege aflată în vigoare în Olanda autorizează vânzarea fildeşului brut, prezent în produse precum colţii de elefant, dacă acele produse sunt însoţite de un certificat din Uniunea Europeană ce atestă vechimea prezenţei lor în spaţiul UE şi pătrunderea lor în acest spaţiu între anii 1947 şi 1990.

'Începând de la 1 martie 2019 (...), vânzarea de fildeş brut din şi spre Olanda nu va mai fi posibilă', a declarat ministrul olandez al Agriculturii, Carola Schouten. 'Această măsură a fost luată pentru că, în cazul fildeşului brut, este dificil să faci diferenţa între fildeşul vechi şi cel nou', a explicat Carola Schouten într-o scrisoare adresată Parlamentului.

Legislaţia actuală a fost adoptată la scurt timp după interzicerea în 1989 a comerţului internaţional cu fildeş de către CITES (Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii Periclitate de Faună şi Floră Sălbatică). Fildeşul importat în Olanda înainte de 1947 nu are nevoie de un astfel de certificat, potrivit radiodifuzorului public olandez NOS, însă 'fildeşul cumpărat recent este adeseori 'învechit' artificial, de exemplu utilizând frunze de ceai, şi, apoi, vândut în Marktplaats' - un site olandez pentru mica publicitate.

Multe animale, obiect al traficului ilegal

Prin interzicerea totală a comerţului cu fildeş brut, 'vom reduce practicile ilegale', a subliniat Carola Schouten. Ministrul olandez a dezvăluit, de asemenea, rezultatele unei operaţiuni naţionale de luptă împotriva comerţului ilegal cu specii în pericol de dispariţie. Operaţiunea a avut o durată de două luni şi la ea au participat poliţişti, vameşi şi inspectori de la serviciile de securitate alimentară. Din septembrie până în noiembrie, 'Operaţiunea Tucan' a condus la confiscarea mai multor milioane de cactuşi provenind din Panama şi Peru, lipsiţi de documentele adecvate pentru a justifica importul lor, dar şi la reţinerea mai multor exemplare de animale ce fac parte din diverse specii exotice.

Citește și: REFERENDUM Lege vânătoare. Marinescu, apel către Iohannis și Patriarhul Daniel

Şase şerpi din specia boa constrictor, trimişi prin poştă din Statele Unite, dar şi o maimuţă din genul Callithrix şi o maimuţă-capucin, trimise din Uruguay ca animale de companie alături de doi tucani morţi, figurează pe lista vieţuitoarelor confiscate, potrivit ministrului olandez. Poliţia şi inspectorii din Olanda au confiscat, de asemenea, şapte kilograme de fildeş puse în vânzare pe piaţa colecţionarilor din Utrecht.

Restricții în mai multe țări


Potrivit unui raport publicat de CITES în octombrie 2017, braconajul de elefanţi africani a scăzut în 2016 pentru al cincilea an consecutiv, însă comerţul ilegal cu fildeş a atins niveluri record în acelaşi an, confiscările totalizând aproape 40 de tone - cel mai înalt nivel după interdicţia din 1989.

Mai multe ţări din UE şi-au accelerat eforturile pentru a lupta eficient împotriva comerţului cu fildeş. Franţa şi-a înăsprit legislaţia în 2016 şi a interzis comerţul cu fildeş brut. Marea Britanie a anunţat în aprilie că doreşte, de asemenea, să implementeze această interdicţie, iar Belgia a lansat în luna mai o amplă campanie de recuperare a obiectelor din fildeş deţinute de persoane private, intitulată 'Sors tes dents'. De la 1 iulie 2017, Comisia Europeană recomandă statelor membre să nu mai furnizeze documente de export pentru fildeşul brut. Parlamentul European pune la rândul lui presiune pentru interzicerea completă a comerţului cu fildeş.

Citeste si: Centrul de Comerț Exterior, decernare de premii. Ce oferă institutul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel