Cod galben de viscol în Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, până la ora 14:00
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi se vor afla duminică, până la ora 14:00, sub Cod galben de viscol, conform unei atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, între orele 8:30 şi 14:00, în judeţele Buzău (zona joasă), Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge viteze la rafală de 55 - 60 km/h.

În aceste zone va fi şi ninsoare, viscolită local îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Meteorologii au emis o informare de ninsori şi vânt puternic pentru sudul şi estul Munteniei, precum şi pentru cea mai mare parte a Dobrogei, valabilă de duminică dimineaţa, de la ora 6:00, până luni, la ora 4:00.

Conform ANM, în sudul şi din estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp). În intervalul menţionat se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa.

De asemenea, vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Pe litoral rafalele vor depăşi 60-65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel