COD GALBEN de ploi şi vijelii. Care sunt județele vizate
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Meteorologii au emis o atenționare de tip nowcasting valabilă luni pentru mai multe județe din țară, până la ora 16:30.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vizate sunt județele Gorj, Cluj, Hunedoara și Caraș-Severin.

Astfel, între orele 15:30 şi 16:30, în judeţul Gorj: Târgu Jiu, Tismana, Arcani, Bălești, Lelești, Padeș, Peștișani, Runcu, Stănești, se vor semnala averse ce vor depăşi 25 l/mp și frecvente descărcări electrice.

Între orele 14:55 şi 16:30, în judeţul Cluj, zona de munte, se vor semnala ploi cu caracter de aversă care vor depăşi local 25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindina de dimensiuni mici şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În schimb, în județul Hunedoara - zona Uricani, Baru, Pui - atenționarea de tip nowcasting vizează intervalul orar 14:45 şi 15:45, când se vor semnala averse care vor depăși 25 -30 l/mp, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici

Pentru judeţul Caraș-Severin, în același interval orar, în zona Armeniș, Brebu Nou, Buchin, Bucoșnița, Cornea, Cornereva, Domașnea, Luncavița, Mehadica, Rusca Montană, Slatina-Timiș, Târnova, Teregova, Văliug, se vor semnala, de asemenea, averse care vor depăși 25 -30 l/mp, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel