Data publicării:

Carlos Alcaraz, forfait la turneul ATP Masters de la Roma: Am nevoie de odihnă pentru a mă recupera

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp

Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru turneul de la Roma, în timp ce rusul Daniil Medvedev este incert.

Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, a anunțat că nu va juca la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, care va debuta săptămâna viitoare. Spaniolul susține că resimte dureri la antebrațul drept, după ce a evoluat la Madrid, potrivit unui mesaj postat pe platforma X (fosta Twitter). Turneul de la Roma are loc cu numai trei săptămâni înainte de de cel de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.

”Am simțit durere, o jenă la braț după ce am jucat la Madrid. Am efectuat examene medicale azi (vineri) și am un edem la mușchiul rotund pronator, consecință a recentei accidentări.

 Din nefericire, nu voi putea juca la Roma. Am nevoie de odihnă pentru a mă recupera și pentru a putea juca fără durere”, a scris Carlos Alcaraz.

Ibericul s-a oprit în sferturile de finală la Madrid, miercuri, fiind învins de rusul Andrei Rublev, după ce o lună a avut pauză competițională.

Turneul ATP Masters 1.000 de la Roma se va desfășura în perioada 8-19 mai, iar cel de la Roland Garros va avea loc între 26 mai și 9 iunie.

De la Roma și-a anunțat retragerea și Daniil Medvedev, locul 4 ATP, care a fost nevoit să abandoneze în ”sferturi” la Madrid, din motive medicale.

”Am simțit o durere ascuţită la un retur, în care Jiri a servit și a făcut voleu. Am încercat să accelerez pentru a ajunge la minge, iar șoldul meu brusc s-a blocat. Nu am mai putut sprinta și l-am întrebat pe kinetoterapeutul venit să mă consulte dacă se poate agrava. Mi-a răspuns că da.

Am încercat să continui să joc, dar capul nu mă lăsa să evoluez la maximum. Mi-am dat seama că nu avea niciun sens să mai continui.

Nu pot spune prea multe acum, mâine voi face un RMN să văd cât trebuie să stau departe de teren: 5 zile, o săptămână, două săptămâni...”, a spus Medvedev, citat de Punto de Break, potrivit Eurosport.

Citește și: Jannik Sinner, favoritul turneului, s-a retras de la Madrid. Care este motivul retragerii italianului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel