Coaliţia a decis să susţină alegerea primarilor într-un tur de scrutin
Membrii coaliţiei de guvernare au convenit să susţină modificarea legii privind alegerile locale astfel încât primarii să fie aleşi într-un tur de scrutin, a declarat, luni, ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
"Aici toată coaliţia a fost de acord şi susţine această variantă privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin", a spus el, citat de Mediafax
Potrivit acestuia, membrii coaliţiei de guvernare nu au convenit, încă, dacă legea electorală aflată în prezent în vigoare va fi modificată prin proiectul de lege care a fost deja depus la Parlament sau printr-un proiect de lege elaborat de Guvern.
Reprezentanţi ai PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi au convenit, miercuri, să susţină modificarea legislaţiei alegerilor locale, astfel încât să aibă loc un tur de scrutin, iar propunerea urma să fie supusă aprobării coaliţiei de guvernare.
O propunere legislativă de modificare a articolului 97 din Legea nr 267/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a fost depusă, în 15 noiembrie 2010, de un grup de parlamentari PDL, PSD+PC, independenţi, ai minorităţilor naţionale şi deputatul PNL Pavel Horj.
Conform proiectului de lege, alineatul doi al articolului 97 ar urma să stipuleze că "este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin", al treilea alineat precizând că "în caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candiaţii care se află în această situaţie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News