Data publicării:

CNCAV, anunț de ultimă oră despre vaccinul de la compania Moderna

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

O nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară.

Alegeri prezidentiale 2024

Cantitatea livrată României constă în 210.204 doze de vaccin. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman, a transmis, miercuri, CNCAV.

Până în prezent, 2.040.400 de doze Moderna au fost recepționate, iar 730.962 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Coronavirus. 541 de cazuri noi și 6 decese în ultimele 24 de ore

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.088.594 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.050.600 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 541 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 99 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.Până miercuri, 34.365 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.08.2021 (10:00) – 18.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Botoșani, Caraș-Severin, Galați, Teleorman, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani și 3 la categoria 60-69 ani.

Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități .

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.085 Dintre acestea,146 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.920.131 de teste RT-PCR și 2.130.866 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.582 de teste RT-PCR (6.381 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.201 la cerere) și 19.462 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.749 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.141 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.113 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 553 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 733 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 august, 373 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 91.184 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel