'Dacă am câştigat, voi fi onorată, foarte onorată. Dezamăgită că am câştigat cu o participare foarte mică la vot. Dar onorată. Iar dacă am câştigat, va trebui să muncim foarte mult. Vom începe cu Sectorul 1, apoi să facem acelaşi lucru, încet-încet, în toată ţara. Încet-încet, dar să ne grăbim, pentru că România e de salvat, să ştiţi. Sunt foarte ambiţioasă pentru România', a spus ea în cadrul unei declaraţii susţinute după închiderea secţiilor de votare.
Ea a precizat că în cazul în care va câştiga, priorităţile sale vor fi accesarea fondurilor europene, transparentizarea completă a administraţiei, demiterea tuturor persoanelor corupte.
'Va trebui să schimbăm complet starea de spirit acolo şi în acelaşi timp să primim foarte multe finanţări pentru multe proiecte pe care trebuie să le facem. Proiecte elementare, gen: apă şi canalizare, proiecte care vor viza calitatea vieţii oamenilor', a mai precizat reprezentanta USB. Pe de altă parte, s-a declarat dezamăgită de faptul că USB nu a fost foarte vizibilă în presă în timpul campaniei.
'Astăzi am fost în toate secţiile de vot, de la şapte dimineaţa până acum. Nu era lume acolo. Iar oamenii de acolo, când le spuneam că sunt de la USB, mă întrebau: 'Ce este USB?' Vi se pare normal după o campanie în care nu prea am ajuns la televiziune, oamenii să nici nu ştie de USB? Nu e vina mea, am fost pe stradă toată ziua, toată echipa a fost pe stradă, dar televiziunile - o parte din ele - sunt de vină', a spus ea.
Întrebată fiind cum îşi explică faptul că bucureştenii din Sectorul 1 au votat o franţuzoaică, ea a răspuns: 'Eu sunt româncă'. 'România are un potenţial extrem de mare, este o ţară care are multe, multe atuuri. E o ţară care trebuie să fie la acelaşi nivel ca vestul Europei, iar clasa politică o ţine în jos. Acum, eu fac parte din clasa politică, dar va trebui puţin să îmi schimb vocabularul chiar dacă mi-e greu (...) pentru că suntem o minoritate, precum aţi văzut', a adăugat ea.
Conform unui sondaj la ieşirea de la urne, la Sectorul 1, cele mai multe voturi le-a primit Clotilde Armand (USB) - 31,4%, urmată Daniel Tudorache (PSD+UNPR) - 30,5% şi Alexandru Nazare (PNL) - 19,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol