Data publicării:
Ciuhodaru, semnal de alarmă: Nu mai există zone galbene, nu mai există zone roșii
Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra extinderii extrem de rapide a epidemiei de coronavirus în România, susținând că ar trebui făcută măcar testarea rapidă a oamenilor.
Europarlamentarul dr. Tudor Ciohodaru, aflat în prima linie în spitalul din Iași, a făcut câteva declarații despre ceea ce se întâmplă acum în România, miercuri seara:
"La ora actuală, 13% dintre pacienții depistați cu coronavirus sunt cadre medicale. Primul caz a fost depistat pe 11 martie, iar în mai puțin de o lună lucrurile au evoluat cum nu este nici în Italia și nici în Spania, în acest moment. Dacă vrem să avem sistemul de sănătate funcțional trebuie să asigurăm protecția cadrelor medicale cu tot ceea ce este nevoie, iar testarea rapidă în masă poate să fie soluția să știu și eu când ajunge vreunul în spital”, a anunțat el.
Există, pur și simpu, pandemie
”Nu mai există zone galbene, nu mai există zone roșii! Este o aberație să vorbești de așa ceva în acest moment. Există, pur și simplu, pandemie, există persoane expuse sau suspecte și toți cei care ajung într-un serviciu spitalicesc ar trebui testate, la fel cum ar trebui testate serologic toate persoanele care, în acest moment, asigură toate funcțiile vitale ale României”, a spus Ciuhodaru, la Realitatea Plus.
”Și poate că dacă am fi fost avertizați de fiecare dată corect despre metodele de dezinfecție, de măsurile de protecție, că am auzit și noi informări necorespunzătoare, dacă am fi avertizat de aproape două luni că este o problemă în alerta mondială de pandemie din ianuarie, nu am mai fi avut aceste cazuri de oameni care ies la picnic sau pe stradă”, a mai adăugat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News