Cioloş, cerere imperativă: Nu mai fumați nicăieri în incinta Palatului Victoria
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Premierul Dacian Cioloş a anunţat, miercuri, că Executivul a pregătit un ghid de informare care explică modul în care se aplică legea antifumat şi care poate fi consultat de instituţiile şi companiile interesate.

'Aşa cum am promis, Guvernul a pregătit şi un ghid de informare, care explică modul în care se aplică legea şi care sunt procedurile pentru cei doritori, pentru instituţiile sau companiile interesate. Acest ghid va fi disponibil online', a precizat Cioloş, la începutul şedinţei de Guvern.

În ceea ce priveşte fumatul în Palatul Victoria, el a solicitat secretarului general al Guvernului să identifice un spaţiu în afara clădirii, care să fie amenajat ca loc pentru fumat.

[citeste si]

'Începând de săptămâna aceasta se aplică legea antifumat inclusiv în clădirea Guvernului şi o să vă invit să nu mai fumaţi nicăieri în incinta Palatului Victoria. O să vă rog, domnule secretar general, să găsiţi undeva afară un loc care să fie amenajat şi unde doritorii să poată să fumeze respectând legislaţia', a adăugat prim-ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel