Dan Diaconescu a încercat să ţină la secret numele omului de afaceri care îl susţine financiar. Omul de afaceri, Eugen Anca, susţine că DD i-a cerut ajutorul, pentru că a realizat că nu are toţi banii, dar a impus o clauză de confidenţialitate. Cum documentul de creditare a fost făcut public s-a aflat cine este misteriosul om de afaceri care îl sprijină pe Diaconescu.
“Şi-a dat seama că nu are suficienţi bani şi mi-a cerut ajutorul. Termenul fiind foarte scurt, am reuşit să obţin pentru el un credit-punte de 91 de milioane de dolari, cu ajutorul căruia să poată semna contractul. Din păcate, documentul de creditare a fost făcut public şi s-a încălcat condiţia de confidenţialitate, devenind nul. În mod normal, Guvernul ar trebui acum să amâne semnarea contractului de privatizare”, a spus Eugen Anca, conform Libertatea.
Luni se decide soarta Oltchim. Dan Diaconescu a declarat vineri că are banii necesari pentru preluarea Oltchim şi susţine că OPSPI şi Ministerul Economiei au încălcat confidenţialitatea negocierilor, livrând documente şi informaţii presei.
"Banii au fost şi înainte de privatizare, sunt şi acum şi vor fi şi de acum încolo, dar mai trebuie ca şi Ponta să-i vrea. Partenerii noştri în această trazacţie (OPSPI şi Ministerul Economiei - n.r.) au încălcat toate clauzele de confidenţialitate, furnizând presei documente bancare", a afirmat Diaconescu la intrarea în sediul Ministerului Economiei.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin