Xi Jinping vine la granița cu România, în cadrul unui turneu european
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat într-o vizită de stat în Franţa și în mai multe state din Europa.
Xi Jinping va merge în Franța cu scopul de a vorbi despre războiul din Ucraina cu omologul său francez Emmanuel Macron. De asemenea, Xi Jinping va merge la Hautes-Pyrenees, în sud-vestul Franței, pentru o deplasare mai personală, a transmis luni Palatul Elysee, potrivit AFP.
Vizita face parte dintr-un turneu prin Europa mai amplu care include Serbia şi Ungaria.
'Această vizită survine cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări şi urmează vizitei preşedintelui Republicii la Beijing şi Guangzhou în aprilie 2023', a anunțat biroul de presă al preşedinţiei franceze într-un comunicat.
Acesta este începutul primului turneu în Europa al preşedintelui chinez în Europa de la pandemia de Covid-19. Potrivit Ministerului chinez de Externe, citat de Xinhua, în afară de Franţa, Xi Jinping va mai face vizite în Serbia şi Ungaria, în contextul turneului său european, programat pentru 5-10 mai.
Discuţiile din Franţa 'se vor axa pe crizele internaţionale, în primul rând pe războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, pe aspectele comerciale, pe cooperarea ştiinţifică, culturală şi sportivă, precum şi pe acţiunile noastre comune în faţa provocărilor globale, în special urgenţa climatică, protecţia biodiversităţii şi situaţia financiară a celor mai vulnerabile ţări', a notat preşedinţia franceză.
În urmă cu un an, în China, Emmanuel Macron i-a cerut lui Xi Jinping 'să aducă Rusia la raţiune' în ceea ce priveşte Ucraina 'şi pe toată lumea la masa negocierilor'. Preşedintele Chinei a spus atunci că este gata să îl sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, conform delegaţiei franceze. Convorbirea telefonică a avut loc la scurt timp după aceea. Însă progresele diplomatice aşteptate de Franța pe frontul ruso-ucrainean s-au oprit aici, conform AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News