Cine este FĂNICĂ BÂRLĂ, înlocuitorul lui Boșcodeală de la Primăria Buzău
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Viceprimarul Fănică Bârlă a preluat, luni, atribuţiile de primar al municipiului Buzău după ce prefectul judeţului a emis pe 3 martie, ordinul de constatare a încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului fostului primar Constantin Boşcodeală, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

În şedinţa extraordinară a CLM, viceprimarul Fănică Bârlă a întrunit 19 din cele 21 de voturi valabil exprimate şi a preluat atribuţiile oferite de lege pentru funcţia de primar până la alegerile din iunie.

'Buzăul trebuie să funcţioneze normal, nu-mi propun decât ca până în luna iunie, instituţiile publice şi toate proiectele asumate de municipalitate să se deruleze fără sincope', a declarat la finalul şedinţei extraordinare a CLM, Fănică Bârlă.

Fănică Bârlă are 59 de ani, este de profesie inginer, a absolvit Colegiul B.P.Hasdeu, Facultatea de electronică şi telecomunicaţii din cadrul Politehnicii Bucureşti, promoţia 1981, a Facultăţii de energetică Iaşi, promoţia 1986 şi a altor două facultăţi, de Economie, respectiv de Drept.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au condamnat pe 1 martie, a.c., pe Constantin Boşcodeală la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de cinci ani, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcţiei de primar pe o perioadă de cinci ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel