Fundaţia Cristinei Guseth organizează de 18 ani concursul „Tânărul Jurnalist al Anului", susține jurnalismul de investigație și derulează proiecte de pregătire a magistraților în achiziţii publice, concurenţă, confiscare extinsă, relația cu media, integritate și politici anticorupție.
Între 2005-2007 a coordonat relaţiile media ale Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti.
A elaborat numeroase ghiduri de bune practici, mai ales in domeniul achizitiilor publice. A fost initiatorul si liantul grupului de editori care au fondat Biroul Roman de Audit al Tirajelor.
Cristina Guseth a absolvit în 1983 Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica București. Dupa Revoluție a absolvit cursuri de comunicare la Emerson College (Atena).
Cristina Guseth va avea de luat una dintre cele mai grele decizii, în luptei anti-coruptie: ca ministru al Justiției va face nominalizările pentru sefia DNA și a Parchetului General în primavara anului 2016, când expiră mandatele Laurei Codruța Kovesi (DNA) și Tiberiu Nitu (Parchetul General). Nominalizarile viitorilor șefi de parchete vor merge la CSM pentru aviz consultativ, iar numirile sunt făcute de președintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate