Data publicării:
Cine e Valeriu Gheorghiță, cel care va coordona campania de vaccinare anti-COVID-19, în România
Valeriu Gheorghiță a fost desemnat să coordoneze campania de vaccinare anti-COVID-19, la nivel național.
Valeriu Gheorghiţă a fost numit de președintele Klaus Iohannis drept coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19. Acesta a fost invitat marți la Cotroceni, iar la ședință au fost prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, dar și alți membri ai Guvernului.
Cine e Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, în România
Valeriu Gheorghiță are 38 de ani și a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
În prezent, Valeriu Gheorghiță este medic la Spitalul Militar Central “Dr Carol Davila” din București, unde lucrează din anul 2012, mai întâi ca medic specialist Boli Infecţioase şi apoi ca medic primar. Din 2016 este asistent universitar.
Acesta a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în anul 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel, iar rezidenţiatul l-ar fi făcut la Spitalul ”Matei Balş”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News