Chirieac, după mișcarea lui Ciolacu: Netanyahu este recunoscător și României
Analistul politic Bogdan Chirieac a precizat, în urma întâlnirii bilaterale dintre premierul român Marcel Ciolacu și omologul israelian Benjamin Netanyahu, că vizita social-democratului este de bun augur pentru diplomația de la București.
„Netanyahu este recunoscător și României pentru sprijinul dat împotriva barbariei. E o întreagă coaliție împotriva Israelului. Toate țările musulmane și arabe sunt împotriva Israelului, ca să o spunem cinstit. Sigur că unele dintre ele au fost mai nuanțate în sensul în care condamnă și barbaria militanților Hamas. Câtă vreme și Uniunea Europeană este destul de nuanțată, mult mai nuanțată decât ne-am fi așteptat, contează faptul că România își exprimă un sprijin fără echivoc pentru Israel. Contează enorm! Dacă vă aduceți aminte, pe vremuri, România nu a pierdut relațiile cu Israelul, în timpul lui Ceaușescu, iar lucrul acesta l-a ajutat în vremea respectivă, când celelalte state comuniste au decis să rupă relațiile cu Israelul.
Ei bine, și acum a fost o mișcare bună a lui Marcel Ciolacu că a fost acolo și într-o companie distinsă - acolo mai sunt Antony Blinken, Olaf Scholz. Qatarul încearcă imposibilul, să îi pună la masă pe toți și să caute o soluție. Ideea e foarte clară, în acest moment. Dacă Israelul vine cu talpa pe pământul din Gaza, interesul Hamas este să fie uciși cât mai mulți civili palestinieni, pentru a se victimiza și a întoarce toată lumea împotriva Israelului”, a precizat Bogdan Chirieac, la România TV.
Premierul Marcel Ciolacu este în Israel, unde a avut întâlniri cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu reprezentanții comunității românești afectați de deteriorarea situației de securitate din zonă.
„În cadrul întrevederii cu premierul Benjamin Netanyahu, am transmis un mesaj de solidaritate poporului israelian și am condamnat cu fermitate atacurile teroriste, antisemitismul și discursul care incită la ură. Protejarea valorilor democratice și respectarea drepturilor omului sunt esențiale pentru rezolvarea rapidă a acestor violențe care provoacă suferințe teribile populației civile. Guvernul român își dorește o pace durabilă în această regiune, în care trăiește și o importantă comunitate de români cu care suntem în contact permanent. Suntem pregătiți să oferim asistență de urgență, în orice moment, dacă va fi necesar”, a precizat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News