Chevron se retrage din Bulgaria
Chevron se retrage din Bulgaria, a anunțat expertul de energie Ilian Vasilev, fost ambasador bulgar la Moscova.
Gigantul petrolier din SUA Chevron se retrage din Bulgaria, a anunțat expertul de energie Ilian Vasilev, fost ambasador bulgar la Moscova. Retragerea a fost confirmată și de ziarul Capital care citează două surse indepedente, informează Agerpres.
Decizia nu este nicio surpriză pentru că, după anul 2011, compania nu a mai avut nicio activitate la sud de Dunăre. În vara anului 2011, guvernul conservator al premierului Boiko Borisov a acordat companiei Chevron dreptul de a face prospecțiuni legate de zăcămintele de gaze de șist din nord-estul țării, dar în urma unor proteste de amploare, autoritățile au decis să-și revizuiască decizia, impunând un moratoriu total care interzice explorarea și exploatarea de gaze și țiței prin fracturarea hidraulică cu apă sau alte lichide la presiune de peste 20 de bari. Nici guvernul socialist învestit în anul 2013 nu a dat nici un semn că ar putea renunța la acest moratoriu.
VEZI ȘI: Chevron a suspendat activitatea de la Pungești
"Nici o companie respectabilă nu-și poate permite să piardă bani în condițiile în care autoritățile bulgare se dovedesc complet neinteresate de una dintre puținele posibilități pentru exploatarea de gaze și țiței pe teritoriul țării", comentează Vasilev în blogul său. În opinia sa, spre deosebire de alte companii, Chevron nu a putut să-și permită o "abordare balcanică" aplicând metodele cunoscute pentru motivarea politicienilor și funcționarilor de stat.
Chevron oferise statului bulgar 30 milioane euro pentru explorarea unui bloc cu suprafața de 4.398 kilometri pătrați în nord-estul țării. Ministrul economiei și energiei de atunci, Traicio Traikov, a spus că gigantul oferă și un program de lucru la o valoare de 50 milioane de euro. Potrivit datelor Agenției americane pentru informații în energie, Bulgaria are zăcăminte de gaze de șist care se ridică la 481 miliarde de metri cubi și de încă 200 milioane de barele de țiței.
După retragerea din Bulgaria, Chevron își va continua proiectele în România și Polonia, precizează Vasilev în blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News