Edilul Capitalei a precizat că, până în prezent, Municipalitatea a achiziţionat 177 de apartamente cu trei camere, două camere sau garsoniere, dar că programul prevede un total de 600 de apartamente, pentru care este estimat un necesar de 20 de milioane de lei. Locuinţele de serviciu au chirii cuprinse între 97 şi 110 lei, acestea fiind situate în patru zone din Capitală (Greenfield, Obor, în sectorul 5 şi în sectorul 6).
,,Astăzi, practic, înmânăm primele chei, iar de luna viitoare începem următoarea procedură, fiindcă dorim să le achiziţionăm pe toate cele 600, ca să acoperim toate cererile de la acest moment. Am primit şi această întrebare: dacă vor fi de la anul cereri suplimentare, dacă le vom acoperi. Răspunsul este: categoric, da. Pe măsură ce aceia care solicită aceste case capătă încredere, cred că vor fi şi mai multe solicitări. Eu vă spun sincer că au fost medici, asistente care mi-au spus: 'nu m-am înscris în program pentru că nu am crezut că se va întâmpla, a afirmat Firea.
Într-o declaraţie acordată ulterior presei, primarul general a subliniat că Municipalitatea nu putea face achiziţiile în urma unor negocieri directe cu dezvoltatorii, ci doar în baza ofertelor depuse, ţinând cont de criterii precum preţul, calitatea sau accesul la mijloace de transport în comun.
,,Comisia nu poate să stabilească preţurile, face o analiză a ofertelor, iar comparaţia care am văzut că s-a făcut: un paralelism între ceea ce anunţă unii dezvoltatori pe site-uri şi ceea ce au scris sub semnătură în oferte - nu este de datoria noastră să facem aceste verificări. Dar noi am cerut în cadrul procedurii de licitaţie lămuriri de la aceste companii imobiliare şi ne-au justificat că ofertele de pe site-uri au caracter de marketing şi nicidecum nu ar fi în totalitate preţuri reale, unii au scris că nu au fost adaptate. Noi nu puteam să analizăm prin membrii comisiei decât ofertele transmise în scris', a susţinut Gabriela Firea.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa ca exemplul administraţiei bucureştene să fie preluat şi de alte comunităţi, deoarece este important să se asigure condiţii pentru cadrele medicale, astfel încât acestea să îşi dorească să rămână în România.
,,Pentru Guvernul României, sănătatea reprezintă o prioritate. Dacă primul nostru obiectiv a fost să mărim salariile cadrelor medicale, să mărim salariile medicilor, pentru ca să rămână în România, să nu mai profeseze această meserie valoroasă în alte ţări şi să dorească să rămână acasă, acest lucru trebuie dublat şi de alte măsuri. Atât construirea de spitale, modernizarea şi reabilitarea spitalelor, dar şi dotarea cu aparatură', a spus ea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că miercuri a avut o întâlnire, la Ambasada României din Copenhaga, cu mai multe cadre medicale, care au întrebat-o ce face statul român pentru a-i păstra pe medici în ţară. 'Şi mi-a fost foarte uşor să le spun: s-au majorat salariile. Mâine (joi - n.r.) Primăria Capitalei va înmâna chei unor medici, unor asistenţi medicali pentru a avea locuinţe. Reacţia a fost foarte pozitivă şi eu sper că cei care s-au gândit să plece să nu o facă, iar cei care să gândesc să revină să o facă', a afirmat Pintea.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui