Data actualizării: 20.09.2018 14:53
Data publicării: 01.03.2018 09:11

CENTENAR 100. 1 Decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia. Marii oameni politici ai României, în ”Mecca neamului românesc”

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Arhiva

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Ziarul Drapelul publica în 3 decembrie 1918, la doar două zile de la votul Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, o schiță a evenimentelor istorice petrecute în sala Casinei.

Drapelul. Organ național politic, apare la Lugoj la început bisăptămânal, apoi, din 1907, de trei ori pe săptămână. Ulterior, din 1919, Drapelul devine cotidian.

Astfel, Drapelul scria că „după serviciul divin, celebrat în ambele biserici românești s-a întrunit în sala Casinei militare din cetate reprezentanții tuturor Românilor din toate teritoriile locuite de Români. Sala ședinței, decorate cu drapelele românești și tuturor statelor aliaților e teatrul diferitelor scene emoționale. Pretutindeni vezi cunoscuți și prieteni, cari după ani lungi de suferințe și bejenie să întâlnesc și se îmbrățișează cu dragoste”.

Ziarul precizează că sala devine neîncăpătoare iar „pe fața tuturor radiază o nespusă bucurie”.

Sunt menționate personalitățile uriașe ale vremii care au consolidat istoricul act. Ștefan Cicio Pop, bătrânul Gheorghe Pop de Băsești (președinte al Partidului Național Român din Transilvania), Iuliu Maniu sau Alexandru Vaida Voevod sau Vasile Goldiș.

(w670)

Alba Iulia, „această Mecca a neamului românesc”

Astfel, în dimineața zilei de 1 decembrie 1918, după ora 10:00, Ștefan Cicio Pop „deschide adunarea, convocată din hotărârea Marelui Sfat Național al Ungariei și Transilvaniei la Alba Iulia – această Mecca a neamului românesc – martoră suferințelor noastre”. Ștefan Cicio Pop „face apoi o reprivire asupra trecutului nostru, asupra jertfelor și suferințelor îndurate în decursul războiului, descriind Golgota neamului românesc, silit a ridica arma contra fratelui meu de sânge. Jertfele aduse însă formează titlul de drept câștigat pentru unirea tuturor Românilor spre a împiedica repețirea acestei tragedii”.

Adunarea a fost dechisă de către Gheorghe Pop de Băsești care, emoționat, spunea că „la 1848 s-au scuturat prin ștergerea iobăgiei lanțurile robiei trupești, astăzi suntem chemați a scutura și lanțurile robiei sufletești, proclamând Unitatea tuturor Românilor din Dacia Traiană”.

[citeste si]

Apel la istorie face și marele Vasile Goldiș care după o „introducere istorică”, „atingând în liniamente generale luptele și frământările Românilor dela așezarea coloniilor lui Traian până în zilele noastre, preventează proiectul de hotărâre”.

Iuliu Maniu, viitor premier al României Mari, „într-un mare expozeu politic juridic și socialogic explică și comentează singuraticele puncte ale proiectului de rezoluțiune, recomandându-le spre a se primi în tocmai”, iar Alexandru Vaida Voevod, și el viitor premier al României, în trei mandate, „după o scurtă introducere propune ca în locul Comitetului național absolvat să se aleagă după comitate din toate păturile sociale o reprezentanță din 150 membrii, chemată a conduce destinele națiunei noastre, până ce se vor constitui în mod legal corpurile legiuitoare ale României Mari. Propune o listă de 150 membrii a acestei reprezentanțe națională, rezervându-i dreptul la caz de trebuință a se întregi prin obțiune”.

Și social democrații îmbrățișau proiectul unirii de la Alba Iulia. Astfel, Iosif Jumanca (reprezentant al Partidului Social Democrat din Transilvania), se „adresează în numele muncitorilor români organizați ca partid social democrat la aceste puncte de rezoluțiune, declarând că și muncitorimea deasemenea dorește Unirea Românilor, convinși că România Mare va ști rezolva toate problemele sociale și democratice”.

„Tovarășul de drum” care a votat Unirea

Nu în ultimul rând, ziarul mai menționează un nume care avea să rămână în istorie nu neapărat prin participarea la evenimet, ci prin rolul pe care l-a jucat în instaurarea comunismului în România, după finele celui de-al Doilea Război Mondial. Este vorba despre Petru Groza, „tovarășul de drum” al regimului.

Aflăm că Pentru Groza a fost „aclamat cu frenezie” și, la fel ca și ceilalți, a fost „de acord cu hotărârile cari reoglindesc liber și sincer voința națională a întregului popor”.

În final, episcopul Ioan Pap „începe un mare discurs preamărind momentul istoriei ce-l petrecem, cându sub presiunea zecilor de mii de oameni cari așteptau afară rezultatele adunării, pierzând răbdarea, a intonat întreaga adunare imnul ”Deșteaptă-te Române” între alte acorduri s-a declarant adunarea închisă iar frundații au ieșit în mijlocul poporului evaluat la aproape 100 mii oameni”, unde s-au avântat în discursuri epocale despre „importanța hotărârei votate”.