Data publicării:

„Cel mai mic bebeluș la naștere”, cu o greutate cât un măr, a fost externat după un an în spital

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Bebelușul cu cea mai mică greutate la naștere din lume a fost externat din spital după un an.

Un bebeluș despre care se crede că a fost cel mai mic din lume la naștere a fost externat dintr-un spital din Singapore, după 13 luni de terapie intensivă. Conform BBC, Kwek Yu Xuan avea doar 212 grame când s-a născut, adică aproximativ cât un măr. Fetița măsura doar 24 centimetri lungime.

Copila a fost născută după aproape 25 de săptămâni de sarcină, mult mai puțin decât durata normală de 40 de săptămâni. Recordul anterior fusese deținut de o fetiță din Statele Unite ale Americii care avea doar 245 grame la naștere, în 2018.

De ce a dat naștere atât de devreme femeia

 

Mama lui Yu Xuan a dat naștere cu patru luni mai devreme decât era programat din cauza unui diagnostic cu preeclampsie (o tensiune arterială periculos de crescută care poate dăuna organelor vitale, fiind astfel potențial fatală atât pentru mamă, cât și pentru copil, n.r.).

Acum, Yu Xuan are o stare de sănătate mult mai bună, cântărind 6,3 kilograme. Spitalul Universitar Național din Singapore a transmis că fetița avea „o șansă limitate de supraviețuire” când s-a născut.

„Împotriva tuturor sorților, cu probleme de sănătate prezente la naștere, bebelușul a inspirat oamenii din jurul său cu perseverență și creștere, ceea ce o face pe fetiță un copil «Covid-19» excelent – o rază de speranță în timpul unor vremi grele”, a transmis spitalul, printr-un comunicat.

Mai multe mașinării au ținut-o pe fetiță în viață

 

În timpul terapiei primită în spital, Yu Xuan a primit tot felul de medicații și tratamente, bazându-se pe multiple tipuri de mașinării pentru a supraviețui. Doctorii spun că sănătatea și dezvoltarea bebelușului au progresat foarte mult cât a fost în spital, iar acum este atât de bine încât poate fi externată.

Din nefericire, copila are în continuare o boală cronică la plămâni și va trebui să fie asistată la respirație acasă, dar medicii sunt de părere că îi va trece cu timpul. Mama fetiței, Wong Mei Ling, a spus că a fost șocată de mărimea de la naștere a fiicei sale. Anterior, aceasta născuse la termen cu trei ani în urmă.

Părinții bebelușului au putut plăti întregul tratament din spital printr-o campanie de strângere de fonduri, iar cheltuielile totale s-au ridicat la 270.601 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel