Cafenelele, barurile şi restaurantele vor face accesibile publicului de luni spaţiile interioare, după ce anterior au fost lăsate să primească clienţii în spaţiile exterioare. De asemenea, se vor redeschide hotelurile şi pensiunile, precum şi piscinele interioare şi exterioare.
Totodată, castelele îşi vor putea întâmpina vizitatorii începând de luni, iar organizarea de evenimente sportive va fi permisă cu participarea maximă a 300 de participanţi şi spectatori. Populaţia trebuie să respecte în continuare normele speciale de igienă impuse de la declanşarea epidemiei.
Ministrul sănătăţii Adam Vojtech a declarat duminică că unele măsuri, cum ar fi interzicerea vizitelor la pacienţii internaţi în spital, vor rămâne în vigoare o perioadă mai lungă de timp în regiunea Karvina. În această regiune din estul Cehiei se află un focar al epidemiei COVID-19, apărut recent la mina de cărbune Darkov. Până în prezent, 212 de mineri şi membri ai familiilor acestora au fost testaţi pozitiv.
Continuă interdicţia de acces a turiştilor străini în Cehia, nefiind încă anunţată data la care vor fi deschise frontierele. Duminică, bilanţul cazurilor de infectare cu noul coronavirus era de 8.932, iar cel al deceselor de 315, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară