
Conform unui mesaj transmis de Administrația Prezidențială, prezentat luni seară în cadrul emisiunii 'Sinteza Zilei' moderată de Mihai Gâdea la Antena 3 CNN, bijuteriile au fost purtate de Carmen Iohannis doar cu ocazia evenimentului cu scopul de a 'promova' creatorii români. Mai mult, diamantele 'au fost returnate creatorului la revenirea în țară'.
'Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora. Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective', a transmis Administrația Prezidențială, luni, conform Antena 3 CNN
Bijuteriile cu diamante în valoare de 12.000 de euro au fost purtate de Carmen Iohannis la un eveniment din Germania, la care a participat alături de președintele României, Klaus Iohannis.
Apoi, casa de bijuterii a postat pe rețeaua de socializare Instagram mai multe fotografii în care prima doamnă apare purtând cele două bijuterii din aur alb cu diamante.
Foto
Vezi această postare pe Instagram
'Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă' - este mesajul care descrie fotografiile. Evenimentul s-a desfășurat pe date de 3 iunie. Klaus și Carmen Iohannis au au participat la o întâlnire cu primarul din orașul german Duesseldorf, Stephan Kaller.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video