Data publicării:
Nicușor Dan rămâne primar. A câștigat procesul cu ANI
Primarul general al Capitalei rămâne în funcție.
Nicușor Dan a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), conform Digi24. Primarul general a fost acuzat de incompatibilitate și conflict de interese. A contestat raportul ANI în instanță. Edilul le-a cerut judecătorilor să anuleze raportul care îl acuză și a obținut asta la ÎCCJ.
Dacă ar fi fost în incompatibilitate, prefectul l-ar fi putut demite imediat. În schimb, dacă verdictul confirma un conflict de interese, primarul, pierdea al doilea mandat. Din acest motiv, și instanța avea termen limită de decizie, înainte de jurământul pentru un nou mandat, care începe în 1 noiembrie 2024.
În luna februarie, ANI l-a acuzat pe Nicuşor Dan de abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, incompatibilitate şi conflict de interese. El era acuzat că-n perioada exercitării mandatului de primar general, a exercitat şi alte funcţii de conducere în cadrul a patru instituţii sau servicii publice - Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor Bucureşti, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte -, fără a avea un mandat de reprezentare.
De asemenea, era acuzat că ar fi plătit cu banii municipalităţii o amendă primită de la Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Pe partea administrativă, Nicuşor Dan a câştigat în primă instanţă. Astfel, pe 21 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a anulat raportul ANI prin care Nicuşor Dan a fost declarat în stare de incompatibilitate şi conflict de interese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News