Ce spune ACUM Nicușor Dan despre scenariul intrării Capitalei în carantină
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
AGERPRES
AGERPRES
Primarul general ales al Bucureștiului, Nicuşor Dan, nu ia în calcul, în acest moment, o carantinare a Capitalei.

Invitat în cadrul emisiunii „Legile Puterii" de la Realitatea Plus, Nicușor Dan a spus că evoluția infectărilor din ultima perioadă este extrem de îngrijorătoare, dar, printr-o mai bună colaborare și comunicare între instituțiile cheie, se pot găsi soluții.

„E o problemă gravă, foarte multă este conştientă şi ia măsuri împotriva acestui virus. Foarte multă lume este foarte conştientă şi este de salutat. Eu mai merg cu transportul public şi 99% poartă mască. Situaţia e gravă, putem spune că un om din 300 este infectat, dintre cei din jurul nostru. La nivel indvidual trebuie să respectăm măsurile specialiştilor şi trebuie să colaborăm. Din păcate, nu a existat o colaborare foarte bună până acum. Eu sunt un om al dialogului, toată activitatea mea publică a fost în sensul acesta”, a spus Nicuşor Dan.

„Deci, în situaţia de 3 la mie, devine obligatorie purtarea măştii în spaţii deschise”, a mai spus acesta, adăugând ulterior: „Ipoteza carantinării Bucureştiului este exclusă în acest moment. Rolul autorităţilor locale e să asigure respectarea acestor prevederi. În rest, trebuie să colaborăm cu DSP, care în acest moment este motorul împotriva răspândirii bolii.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel