Ce au discutat Ponta și Băsescu în ședința CSAT. Vezi imagini
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Ședința CSAT de astăzi a fost prima la care președintele Băsescu a stat, timp de aproape două ore, la aceeaşi masă cu premierul Ponta, precum și cu miniştrii guvernului USL. La finalul ședinței nu au fost declarații, ci doar s-a anunțat că s-au discutat subiectele de pe agendă.

Din informațiile DeCe News, s-a analizat ce forțe pot fi dislocate în teatrele de operațiuni în 2013, cum se va desfășura retragere treptată din Irak și cum se va combate evaziunea fiscală.

CSAT a hotărât ca România să aloce 500.000 de dolari pe an, între 2015-2017, pentru reconstrucția Afganistanului. MApN va pregăti 3390 de soldați pentru acțiuni în teatrele de operațiuni, iar MAI 300 de jandarmi și polițiști. Cât privește combaterea evaziunii, această problemă trece în subordinea Guvernului, nu a CSAT, ca până acum.

Publicul se aștepta ca problema reprezentării României la Consiliul European să fie negociată la ședința CSAT, pentru că Victor Ponta s-a arătat dispus unor noi consultări pe această temă, dar nu s-a atins acest subiect.

În imaginile făcute public de Administrația prezidențială, la ședința CSAT participă  ministrul Apărării, Corneliu Dobirţoiu, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, ministrul de Interne, Ioan Rus, ministrul de Justiţie, Titus Corlăţean, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu şi vicepremierul şi ministrul de Finanţe, Florin Georgescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel