CCR zi de foc miercuri, 18 septembrie. Conflict Dăncilă-Iohannis, sesizare CCR, DECIZIILE momentului
Este zi de foc miercuri, 18 septembrie, la CCR!
Curtea Constituțională are ședință, miercuri ora 10.00, la care părțile implicate în conflictul juridic între Guvern și Administrația Prezidențială vor susține punctele de vedere. Conflictul a fost sesizat de premierul Viorica Dăncilă, după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea miniștrilor interimari.
„Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministrul Guvernului României, pe de o parte și Președintele României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României", se arată pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Curții Constituționale, publicată pe site-ul instituției.
Miercuri, 11 septembrie, părțile implicate în conflict au avut termenul până la care să transmită opiniile în scris
Viorica Dăncilă a declarat despre sesizarea la CCR în care reclamă un conflict între Guvern și președintele Klaus Iohannis că ar trebui văzut și ca un mijloc „de a avea niște reguli pe viitor".
Șeful Executivului trimisese, la Cotroceni, nominalizarea ca interimari a lui Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la Relația cu Parlamentul, după ieșirea ALDE de la guvernare și demisia miniștrilor partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Iohannis a refuzat toate propunerile de remaniere ale Vioricăi Dăncilă, inclusiv pe cele de interimari.
CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE
Curtea Constituțională a României are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri sesizarea USR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de Reglementare al ANRE întrucât a primit o condamnare penală definitivă!", a scris Cristina Prună, pe 5 iulie, pe Facebook.
Deputatul USR a adăugat că partidul intenționează să modifice Legea 160/2012, prin care a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea ANRE, în vederea eliminării lacunelor legislative care permit unui condamnat penal să fie numit la conducerea unei instituţii publice.
„Aşteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speţă. În plus, vom demara demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012 care a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind funcţionarea ANRE în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituţii publice. USR a fost singurul partid de opoziţie prezent în comisie la simulacrul de şedinţă de audieri a candidaţilor în Parlament şi a pus reflectorul încă de la început pe nerespectarea procedurilor parlamentare", a conchis Cristina Prună.
Pe 26 iunie, fostul secretar general al PSD Marian Neacşu, membru al Pro România, a fost votat, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.
CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele și munițiile
Curtea Constituţională va dezbate, miercuri, sesizarea formulată de președintele Klaus Iohannis referitoare la modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Şeful statului reclamă că actul normativ nu are avizul CSAT.
Pe 9 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
"Prin modul în care a fost adoptată considerăm că legea menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului şi pe cele ale art. 119 referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru motivele ce urmează a fi prezentate în continuare", arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost trimisă de către Parlament, spre promulgare, Preşedintelui României la data de 20 iunie 2019.
"Sfera de reglementare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor vizează domeniul securităţii naţionale, fapt care impune obligativitatea solicitării avizului CSAT. Aşa cum se arată în expunerea de motive a legii criticate, „proiectul de act normativ urmăreşte sporirea protecţiei ordinii publice, siguranţei naţionale, vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor". Or, în dezacord cu exigenţele art. 4 lit. d) pct. 1 din Legea nr. 415/2002, iniţiatorul nu a solicitat avizul CSAT.
Faţă de noua optică la nivel european cu privire la asigurarea securităţii Uniunii Europene concretizată chiar prin directivele europene transpuse prin legea criticată, este nerelevant faptul că, atât Legea nr. 295/2004, în varianta sa iniţială, cât şi modificările ulterioare ale acesteia, nu au fost adoptate cu solicitarea unui aviz din partea CSAT. Prin modificările aduse prin legea criticată sunt reglementate aspecte ce ţin de domeniul securităţii naţionale, acestea fiind calificate ca atare prin însăşi Directiva europeană transpusă, aspect ce impune avizarea de către CSAT în cadrul procedurii legislative a actului normativ supus controlului de constituţionalitate", se arată în sesizarea preşedintelui.
O altă neregulă sesizată este legată de adoptarea "cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News