Data publicării:

Câți bani poate primi România de la BEI

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
fonduri
fonduri

Alegeri prezidentiale 2024

România poate primi în 2013, de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), finanțări de două ori mai mari comparativ cu cele primite în 2012. Președintele BEI, Werner Hoyer, a promis finanţări totale de 700-900 milioane euro, inclusiv pentru asigurarea confinanţării proiectelor din Werner Hoyer a declarat, în urma întâlnirii cu premierul Victor Ponta, că suma acordată în 2012 poate fi dublată, întrucât "România este foarte activ angajată în rezolvarea problemelor bugetare, iar Guvernul a avut succes în această privinţă". Hoyer a adăugat că, deși România administrează foarte bine problemele de ordin economic, finanțările pot fi uneori dificile, iar BEI poate ajuta. "Nu trebuie să fim modeşti (în privinţa finanţării pentru România - n.r.), dar cred că putem vorbi de un interval între 700-900 milioane euro ca potenţial de finanţare pentru acest an", a spus preşedintele BEI.

Premierul Victor Ponta a completat că discuția cu preşedintele BEI a avut ca subiecte continuarea proiectelor de investiţii, oferirea de asistenţă în vederea legislaţiei pentru parteneriatele public-privat şi pentru contractele de concesiune, dar şi despre sprijinul pentru proiectele finanţate din fonduri europene. "Am discutat despre sprijinul pe care putem să îl avem în proceduri, finanţări de proiecte care fac, de asemenea, şi obiectul finanţărilor din fonduri nerambursabile, din fonduri europene", a declarat Ponta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel