Catedrala Neamului altfel, în viziunea arhitectului Radu Teacă
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
catedrala
catedrala

La concursul pentru construirea Catedralei Neamului, organizat de BOR,  arhitectul Radu Teacă a propus un proiect inedit, refuzat însă de Patriarhie. Vineri, Radu Teacă şi-a expus lucrarea în cadrul vernisajului unei expoziţii de arhitectură ortodoxă ce a avut loc la Galeriile Galateca, scrie adevărul.ro. Arhitectul a prezentat o propunere izvorâtă din nevoia de a da o replică la ceea ce se construieşte acum, „un proiect kitsch, ale cărui performanţe sunt doar mărimea şi numărul de turle”. 

Galeriile Galateca anunţă, printr-un comunicat de presă emis vineri, vernisajul arhitectului Radu Teacă ”Spaţiu fără timp”, prilejuită de lansarea albumului omonim editat. Potrivit organizatorilor, evenimentul este organizat cu ocazia Săptămânii Floriilor şi în prag de Săptămâna Mare, ocazie cu care arhitectura ecleziastică contemporană, absentă în general în atenţia publicului de profil, va fi şi ea prezentată.

”Deşi proiectul lui Radu Teacă respectă în termeni generali tema dată de Patriarhie privind funcţiunile, suprafeţele, înălţimea sau situl, ţinând cont de gabaritul şi complexitatea edificiului arhitectul propune o schimbare în abordare. O schimbare ce porneşte de la nevoia de experiment în arhitectura religioasă, mai ales în cea ortodoxă. Însă nu un experiment de dragul exerciţiului, ci unul profund documentat şi inspirat din tradiţie ortodoxă, semiotică şi istorie”, se specifică în comunicatul citat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel