Reacție dură din partea europarlamentarului Cătălin Ivan, după ce primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, este suspectat de abuz în serviciu pentru că și-a urmărit amanta cu ajutorul polițiștilor.
Primarul Iaşiului, adus cu mascaţii la DNA. Cum comentează Codrin Ștefănescu
"Chiar daca nu este vorba de hotie in dosarul lui Gheorghe Nichita, ci doar de prostie si ticalosie, este evident ca trebuie sa-si dea demisia din toate functiile politice pe care le detine. PSD Iasi poate castiga alegerile locale si parlamentare fara acesta. Ba mai mult, cred ca le mai poate castiga doar daca Nichita dispare total din peisajul politic iesean. In ceea ce priveste titlul auto-asumat de lider national al acestui partid, PSD a fost etichetat in multe feluri, dar niciodata ca fiind un partid de prosti. Prin urmare, prezenta acestuia in forurile nationale de conducere ar fi o pata urata pe obrazul tuturor celor care sustin acest partid", a scris, sâmbătă, pe contul său de socializare, Cătălin Ivan.
Poziția europarlamentarului a primit critici din partea unui internaut, care i-a reproșat că într-o vreme stătea lângă edilul municpiului Iașiului și "îi sufla în urechi".
"Colaborarea mea cu Nichita s-a incheiat in 2007. Sa tot fie opt ani de atunci...", a replicat europarlametarul Cătălin Ivan.
Cătălin Ivan, filat de Gheorghe Nichita. Se temea că-i va lua locul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme