Cât sport ar trebui să faci în pandemie, săptămânal. OMS, recomandare: Ajută!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis recomandarea de curând. Iată câte minute de activitate fizica ar trebui să faci pe săptămână.

Toţi adulţii ar trebui să facă minimum 150 de minute de activitate fizică intensă pe săptămână, pentru bunăstarea şi sănătatea mintală în timpul pandemiei de COVID-19, a recomandat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters. Totodată, OMS recomandă în cazul copiilor şi adolescenţilor în medie o oră de exerciţii fizice zilnic şi timp limitat în faţa ecranelor dispozitivelor electronice.

Oamenii de toate vârstele trebuie să compenseze pentru creşterea comportamentului sedentar cu activitate fizică pentru a ţine departe bolile şi pentru a-şi prelungi viaţa, a mai spus OMS, lansând campania "Every Move Counts" (Fiecare Mişcare Contează).

"Creşterea activităţii fizice nu numai că ajută la prevenirea şi ţinerea sub control a bolilor de inimă, diabetului de tip 2 şi cancerului, ci şi reduce simptomele depresiei şi anxietăţii, reduce declinul cognitiv, inclusiv Alzheimer, şi îmbunătăţeşte memoria", a declarat Ruediger Krech, directorul OMS pentru promovarea sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.

"Ajutaţi-vă membrii familiei"

Cu toate acestea, unul din patru adulţi şi patru din cinci adolescenţi nu fac suficientă activitate fizică, care poate include mersul pe jos, ciclismul, grădinăritul şi făcutul curăţeniei, a spus OMS.

"Aceste recomandări subliniază ceea ce mulţi experimentează în timpul restricţiilor COVID aplicate peste tot în lume. A fi activ în fiecare zi reprezintă un lucru bun nu numai pentru corpurile noastre, dar şi pentru sănătatea noastră mintală", a spus Fiona Bull, şefa Departamentului OMS pentru activitate fizică.

"Telefonaţi unui prieten şi faceţi cursuri online împreună, ajutaţi-vă membrii familiei. Iar atunci când puteţi, mergeţi afară", a mai spus ea.

Femeile însărcinate şi mămicile sunt şi ele incluse în recomandările OMS de 150 până la 300 de minute de mişcare aerobică moderată până la intensă săptămânal pentru adulţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel