Data publicării:

Căsătoria prinţului William, la 66 de ani de la cea a lui Hitler, într-o catedrală cu ghinion

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
hitler-william
hitler-william

Căsătoria prinţului William cu Kate Middleton, vineri, are loc la exact 66 de ani de la cea lui Hitler cu Eva Braun, într-un buncăr din Berlin, nunta regală fiind celebrată la catedrala Westminster, unde au fost oficiate trei dintre dintre cele mai recente căsătorii regale încheiate cu un divorţ.

Prinţesa Patricia of Connaught s-a căsătorit cu Alexander Ramsay la Westminster în 1919, însă, înainte de ei, trebuie să se meargă foarte departe înapoi pe firul istoriei, până în 1382, când Richard al II-lea s-a căsătorit cu Anne de Boemia, pentru a găsi un exemplu comparabil - şi nu a fost deloc un precedent fericit: Anne a murit fără să fi dat naştere vreunui copil, 12 ani mai târziu, iar Richard al II-lea a fost asasinat în anul 1400, informează Mediafax.

Prima nuntă regală celebrată la catedrala Westminster a fost cea dintre Henry I cu Matilda a Scoţiei, pe 11 noiembrie 1100. Printre alte celebrităţi care nu vor fi prezente la ceremonie se numără cântăreaţa Lily Allen, foştii premieri britanici Tony Blair şi Gordon Brown, regele Cambodgiei, căpitalul naţionalei de rugby a Irlandei Brian O'Driscoll şi prinţul moştenitor al Bahrainului.

Prinţul William va avea un cavaler de onoare şi l-a ales pe fratele său pentru acest rol. Prinţul Harry a promis că îl va tachina pe fratele său şi va spune "câteva poveşti" picante despre el, dar va fi nevoit să se cenzureze. "Cred că bunica va fi acolo, aşa că va trebui să fiu selectiv", a declarat Harry.

Agenţii caselor de pariuri britanice afirmă că sunt 25-1 şanse ca prinţul Harry să fie prea beat pentru a putea să ducă cu bine la capăt acel discurs.

Se pare însă că prinţul Harry are şanse mari să nu urmeze exemplul lui Harthacnut, regele anglo-saxon care i-a urmat la tron lui Eduard Confesorul. El a murit tânăr, în 1042, după ce a băut prea mult la o nuntă organizată la Lambeth, un district din sudul Londrei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel