Data publicării:

Cârţu a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Stelei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
sorin-cartu
sorin-cartu

Alegeri prezidentiale 2024

În primul meci al Stelei cu antrenorul Sorin Cârţu pe banca tehnică a roş-albaştrilor, echipa din Ghencea a obţinut o victorie la limită, scor 1-0, cu Victoria Brăneşti, pe terenul acesteia. Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul Romeo Surdu, în minutul 68, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Marius Onofraş.

Mihai Stoca, managerul general al Stelei, a fost mulţumit de prestaţia jucătorilor. „O victorie de caracter, o victorie de echipă, pe un teren execrabil, este foarte greu să te impui cu un joc competitiv, cum am încercat noi. Sunt bucuros că unii jucători au demonstrat că cei care îi contestă ar trebui să ţină gura închisă. E normal ca cei care au jucat mai puţin să intre mai determinaţi. Am avut un feeling că Tănase înscrie, dar a dat în bară”, a spus Stoica.

Oficialul stelist a fost de părere că golul marcat de stelişti a fost regulamentar. “Am vorbit cu cei care au văzut meciul la televizor, n-a fost off-side, a plecat la limită Surdu. Este foarte greu să tragem o concluzie, în condiţiile în care terenul a fost greu. Puţine echipe vor pleca cu puncte de aici. La Steaua nu va fi linişte niciodată, cum nici la Dinamo sau Rapid nu va fi. De ce? Un club mare are probleme mari", a declarat Mihai Stoica la gsptv

Steaua a urcat pe poziţia a patra a clasamentului, cu 35 de puncte, în vreme ce Victoria Brăneşti ocupă locul al 15-lea, cu 20 de puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel