Carmen Șerban, la un pas de tragedie: Mi-a ars toată mâna. Dumnezeu mi-a dat un semn...
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Carmen Șerban a fost la un pas de o adevărată tragedie. Vedeta a povestit prin ce a trecut abia acum.

”Am muncit mult, am făcut încălțări, apoi mi-am deschis o brutărie la Timișoara, am făcut și contabilitate, nici nu mâ gândeam că voi deveni celebră și iubită, pentru că eu făceam muzică din pasiune, atât. Dar într-o zi, afacerea de la Timișoara s-a închis, căci după ce am făcut focul în cuptorul de pâine, aveam o brutărie, s-a auzit un zgomot și eu am mers să verific, iar când am deschis a venit o flacără pe mine, mi-a ars toată mâna. Norocul meu că acolo aveam niște lapte acru și mi-am băgat mână în el. În vreo 3-4 ani mi s-a vindecat mâna, deși o aveam toată în coajă.

Probabil a fost înfundat coșul. Cred că Dumnezeu a fost și este mereu lângă mine. Cu brutăria nu s-a întâmplat nimic, nu era flacăra mare, dar am renunțat la tot ce era acolo, după acest incident. Am considerat că Dumnezeu mi-a dat un semn să plec și de acolo. A fost o poveste de viață draguță, căci eu am muncit 10 ani ca să am primii bani din muzică”, a spus Carmen Șerban în cadrul unei emisiuni TV, potrivit spynews.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel