Carmen Martin(CSM Bucureşti) - Trebuie să fim atente, Rostov e una dintre favorite în Liga Campionilor
Handbalista echipei CSM Bucureşti, Carmen Martin, a declarat, joi seara, că ea şi colegele sale trebuie să fie atente în meciul cu Rostov pe Don, formaţie care în sezonul trecut a jucat finala Ligii Campionilor, iar în actuala ediţie se anunţă ca una dintre favorite la câştigarea trofeului.
"Va fi un meci dificil mâine cu una dintre favoritele la câştigarea Ligii Campionilor. Anul trecut Rostov a ajuns până în finală şi a demonstrat că este o echipă foarte bună şi că progresează de la meci la meci. Aşa că trebuie să fim atente în meciul de mâine. Ambros Martin este un antrenor inteligent, ştie cum să profite de avantajele jucătoarelor pe care le are în lot. Dar în acelaşi timp jucătoarele de la Rostov sunt foarte valoroase. Va fi primul nostru meci în Liga Campionilor în faţa propriilor suporteri, de abia aştept întâlnirea cu suporterii şi sper că Sala Polivalentă va fi plină, ca de obicei. Va fi extraordinar pentru mine acum că voi avea şansa să joc din nou în faţa fanilor în Sala Polivalentă", a afirmat jucătoarea spaniolă.
"Avem multe accidentări, dar asta nu înseamnă că nu putem realiza lucruri frumoase. Am demonstrat că suntem o echipă bună, atmosfera este excelentă şi cred că putem atinge orice obiectiv. Sigur că este foarte greu să joci fără anumite jucătoare, să evoluezi pe alte posturi decât cele pe care eşti obişnuit, dar cu toate astea cred că echipa arată bine. În meciul cu Esbjerg cred că atacul nostru a funcţionat mai bine decât în partidele din campionatul intern. Deci progresăm din punct de vedere ofensiv şi vom merge în continuare în această direcţie", a adăugat Carmen Martin.
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, în Sala Polivalentă din Capitală, formaţia rusă Rostov pe Don, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Grupei B a Ligii Campionilor.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News