CARANTINĂ. Răsturnare de situație în Alba Iulia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Mască protecție
Mască protecție
Alba Iulia nu intră în carantină, vineri, pentru că DSP Alba nu a transmis solicitare INSP, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. 

„Am avut o discuție cu Comitetul pentru Situații de Urgență al județului Alba, împreună cu domnul prefect. Ni s-a prezentat situația, care este una serioasă, există o incidență mare la nivelul municipiului Alba Iulia, depășește nouă la mie, se apropie de 10, la nivelul localității Sebeș și Blaj, unde sunt cifrele mari. Va rămâne Comitetul pentru Situații de Urgență să discute măsurile și ce vor propune”, a spus Raed Arafat.

Șeful DSU a explicat faptul că, în ciuda acestei rate mari de infectare, nu se poate lua măsura carantinării, pentru că DSP nu a transmis INSP solicitare, cum au făcut, de exemplu, autoritățile din Sibiu.

„În acest moment, noi nu putem să luăm măsuri, pentru că, potrivit prevederilor legii 136, nu s-au propus din partea DSP-ului măsuri de carantinare, de exemplu, la INSP, ca să avizeze, să ajungă la Comitetul Județean. Acest lucru, de exemplu, la Sibiu era deja făcut. Aici nu este făcut. Urmează să discute în cadrul Comitetului, să se ia decizia care sunt demersurile pe care le propune DSP către INSP pentru avizare dacă asta se va decide”, a mai spus Arafat.

Întrebat cât de gravă este situația la Alba Iulia, Raed Arafat a spus că nu este atât de rău ca la Sibiu, dar incidența mare suprasolicită sistemul medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel