Când aflăm dacă românii au stat în casă de Paşti. Arafat: Atunci pot începe
Șeful Departamentul pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, duminică seara, că în aceste zile se va vedea dacă numărul cazurilor de infecții cu COVID-19 va crește, aceasta fiind corelată cu perioada de Paște.
Șeful Departamentul pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că perioada de incubație este de până la 14 zile și în aceste zile ar putea să apară cazuri care să fie corelate cu perioada de Paște. „Așteptăm să vedem. Acum suntem în perioada în care pot să înceapă să apară cazurile, deci incubația începe pe la 4-7 zile până la 14 zile, deci în aceste zile vom vedea dacă va fi o creștere corelată cu perioada de Paște”, a spus Arafat, la Digi24.
În ceea ce privește măsurile de relaxare a restricțiilor, așteptate să fie luate după 15 mai, șeful DSU a precizat că acestea vor fi graduale, iar oamenii nu trebuie să se aștepte că va fi ca înainte de izbucnirea epidemiei. „Să nu se aștepte lumea că va avea măsuri de relaxare care să însemne o revenire la ceea ce a fost înaintea pandemiei la nivel mondial. Este vorba de măsuri graduale, atent decise și cu monitorizare între măsuri”, a precizat Arafat, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News