Camera Deputaților, regulament. PNL, sesizare de neconstituţionalitate
PNL a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor, a anunţat, marți, Raluca Turcan.
"Legile Justiţiei se întorc în Parlament pentru dezbatere, ca urmare a sesizărilor PNL la CCR pe aceste legi declarate şi acceptate ca fiind neconstituţionale. Din nefericire, majoritatea PSD-ALDE a încercat prin modificarea regulamentului să obstrucţioneze dreptul Opoziţiei parlamentare de a susţine amendamente şi a dezbate în plenul Camerei Deputaţilor amendamentele respinse şi proiectele de lege. Este nevoie mai mult decât oricând ca Parlamentul României să fie forul de dezbatere şi legiferare prin oferirea de argumente solide fundamentate, prin ascultarea vocii Opoziţiei şi luarea deciziilor în mod democratic. Este inadmisibil comportamentul PSD-ALDE care urmăreşte să modifice legile în interes personal, să blocheze dreptul fundamental al Opoziţiei şi să confişte această instituţie - Parlamentul României - pentru interesele personale sau de grup prin încălcarea dreptului democratic. Aşadar, PNL a sesizat CCR, am depus astăzi această sesizare de reacţie la modificarea regulamentului prin îngrădirea dreptului Opoziţiei de a susţine amendamente în plenul Camerei Deputaţilor", a afirmat Raluca Turcan la Parlament.
În document, PNL solicită CCR să constate neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, "deoarece a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, act cu putere juridică infraconstituţională, fapt care atrage încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţia României, cât şi ale dispoziţiilor art.74 alin.(1) şi ale art.147 alin.(4) din Constituţie".
[citeste si]
"În fapt, la data de 13 decembrie 2017, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.98/2017 a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art. 76, alin.(2) din Constituţia României, republicată. Adoptarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.98/2017 s-a realizat cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, în sensul că dispoziţiile art.2 cu referire la art.120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu corespund obiectului de reglementare propus de iniţiatorul propunerii de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, domnul deputat Ioan Muntean. (...) Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.98/2017 încalcă principiul reprezentării proporţionale în funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor conform configuraţiei iniţiale a camerei inferioare a Parlamentului României, intervenind brutal, prin dispoziţiile de modificare şi completare ale art.46 alin.(81), în autonomia asigurată de Regulamentul Camerei Deputaţilor grupurilor parlamentare de a-şi desemna, conform voinţei proprii a membrilor săi, reprezentanţii în funcţiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor", se arată în document, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News