Data publicării:
Butoanele din lift sunt de 40 de ori mai murdare ca toaletele publice
Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
elevator
Butoanele din lifturi găzduiesc de 40 de ori mai mulţi germeni decât capacele toaletelor publice, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani, citat de dailymail.co.uk
Studiul, realizat în mai multe hoteluri, restaurante, bănci, birouri publice şi aeroporturi, a scos la iveală faptul că pe fiecare centimetru pătrat al unui buton de lift se găsesc, în medie, 313 "unităţi formatoare de colonii" de bacterii.
Un colac de toaletă adăposteşte, în medie, doar opt unităţi "formatoare de colonii" de bacterii.
Printre bacteriile care se găsesc pe butoanele din lifturi se numără E.coli, care afectează sistemul digestiv, spun cercetătorii.
"
Într-o clădire foarte populată, butoanele din lift pot fi atinse de zeci de persoane, care intră în contact cu multe tipuri de bacterii", a spus Nicholas Moon, de la Microban Europe, care a coordonat acest studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Arizona (SUA).
"Chiar dacă butoanele sunt curăţate regulat, potenţialul de formare a coloniilor de bacterii este mare", a mai spus Nicholas Moon.
Însă profesorul Hugh Pennington, unul dintre cei mai mari specialişti în microbiologie din Marea Britanie, a declarat:
"Doar pentru că există mai multe bacterii pe butoanele din lift, acest lucru nu înseamnă că sunt dăunătoare sănătăţii".
"Cea mai bună metodă de protejare este de a spăla mâinile înainte de a manevra alimente", a mai spus acesta.
Studii anterioare au demonstrat că birourile pot adăposti de 400 de ori mai multe bacterii decât scaunele de toaletă, în timp ce tastaturile de computer găzduiesc, în medie, de patru ori mai mulţi germeni decât scaunele de toaletă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News