Bute ar putea boxa de două ori în 2012 cu britanicul Carl Froch
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
lucina bute
lucina bute

Lucian Bute, campionul mondial IBF al categoriei supermijlocie, va boxa, aproape sigur, de două ori în 2012 cu britanicul Carl Froch, finalist al turneului SuperSix.

Jean Bedard, preşedintele clubului InterBox, a declarat pentru presa canadiană că a ajuns la o înţelegere cu promoterul englezului Carl Froch pentru un contract în care sunt prevăzute două meciuri între campionul mondial IBF şi finalistul turneului SuperSix. Acordul final urmează să fie definitivat în următoarele zile, când se vor anunţa şi datele oficiale ale celor două meciuri, informează Realitatea.

"Discuţiile merg într-un sens pozitiv şi sunt avansate. Sperăm ca anunţul oficial să-l facem în cursul săptămânilor viitoare", a afirmat Jean Bedard.

"Am conturat două date, 14 aprilie pentru confruntarea de la Montreal şi 4 august pentru cea din Nottingham", a declarat şi Eddie Hearn, reprezentantul lui Froch.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel