Bursele europene, în scădere puternică din cauza referendumului anunţat de Grecia
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
bursa-cadere
bursa-cadere

Bursele europene au încheiat tranzacţiile de marţi în scădere puternică, trase în jos de acţiunile bancare, în urma panicii provocate pe pieţe de referendumul anunţat de Grecia privind al doilea program de salvare.

Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 2,21%, DAX al bursei din Frankfurt cu 5%, iar CAC 40 cu 5,38%, scrie Mediafax.

La Paris, acţiunile bancare au scăzut cu 15%-17%. Titlurile Societe Generale au coborât cu 16,23%, BNP Paribas cu 13,06%, iar Credit Agricole cu 12,53%. Acţiunile AXA au fost cotate în scădere cu 12,5%, iar cele ale Accor cu 9,5%.

La Milano, indicele FTSE Mib a pierdut 6,8%.

Între băncile italiene, acţiunile Intesa Sanpaolo au scăzut cu 16,03%, UniCredit cu 12,09%, iar cele ale Banca Monte dei Paschi di Siena cu 9,99%.

Indicele Ibex 35 al bursei din Madrid a pierdut 4,19%.

Indicele compozit Athex al bursei din Atena a scăzut cu 6,9%.

Titlurile Alpha Bank au coborât cu 11,1%, EFG Eurobank cu 11,7%, National Bank of Greece cu 14,5%, iar Bank of Cyprus cu 7,8%.

"Prin convocarea referendumului, premierul Papandreou a transferat celor 12 milioane de greci o decizie care are ramificaţii masive şi posibil devastatoare pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene", a declarat Louise Cooper, analist la firma BGC Partners.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel