Data publicării:

Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat din fondul de rezervă al Guvernului

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat din fondul de rezervă al Guvernului / Foto: Crișan Andreescu
Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat din fondul de rezervă al Guvernului / Foto: Crișan Andreescu

Sume din fondul de rezervă al Guvernului României vor fi puse la dispoziția Ministerului Sănătății.

Guvernul pune sume din fondul de rezervă, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii 

Documentul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 30 milioane de lei pentru continuarea activităților derulate de către serviciile de ambulanță pentru gestionarea cazurilor care reprezintă o urgență medicală, determinate de infectarea cu virusul SARS-Cov-2, dar și generate de alte cauze medicale.

Sumele primite vor fi utilizate pentru asigurarea echipamentelor de protecție specifice (combinezoane, halate, măști, dezinfectanți, s.a.) pentru personalul operativ, asigurarea necesarului de medicamente și în special a oxigenului medicinal, care înregistrează în aceasta perioadă o creștere masivă ca urmare a administrării de oxigen la pacienți, pentru cheltuieli generate de consumul de carburanți și asigurările pentru ambulanțele utilizate, dar și pentru achiziția  necesarului de piese de schimb și reparații a autospecialelor de intervenție.

Ministerul Sănătății a distribuit noi tranșe de medicamente pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 

 

Ministerul Sănătății a repartizat, în perioada 15-16 noiembrie 2021, un număr de 6639 flacoane de Remdesivir în 69 unități medicale care tratează pacienți infectați cu SARS-Cov-2, în stadii medii de boală.

Remdesivir a fost primul tratament autorizat pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, acesta primind o autorizație de introducere pe piață condiționată. Mai mult, Ministerul Sănătății a încheiat un nou contract pentru achiziția unui număr de 1470 flacoane de Tocilizumab de 400 mg.

Medicamentele vor fi ridicate de către direcțiile de sănătate publică de la Compania UNIFARM SA, în vederea distribuției către spitale, în condițiile procedurilor existente. Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei ("furtună de citokine").

Covid-19 România: Datele zilei, 17 noiembrie, despre morți și persoane infectate

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a oferit datele cazurilor noi și deceselor cauzate de COVID-19, date transmise în ziua de 17 noiembrie 2021.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 17 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.535 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 350 decese dintre care 51 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel